Reciclează și salvează mediul!!! Exemplu de bune practici…

Reciclează și salvează mediul!!! Exemplu de bune practici…
02-07-2018

 În anul şcolar 2017-2018, în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii, la clasele a V-a B şi a VII-a C, am desfăşurat disciplinele opţionale „Om şi mediu” respectiv „Chimia mediului şi a calităţii vieţii”.

 
În cadrul acestor discipline am prevăzut teme cât mai atractive, actuale ca interes şi care au avut ca scop formarea/dezvoltarea unor competenţe practice – formarea unei atitudini de respect faţă de natură, dezvoltarea unor comportamente prin care elevii să înveţe să protejeze mediul înconjurător, să înveţe să nu risipească, să refolosească.
 
Dintre temele abordate pot aminti: Igiena mediului, Farmacia naturii, Plante medicinale, Protecţia mediului, Deşeuri.  Faptul că elevii au recepţionat cu interes temele propuse o demonstreaza proiectele realizate de aceştia:
 
- „Ceaiul de la ora 16” – oră în care elevii au învăţat să-şi facă singuri şi corect un ceai(infuzie) pe care apoi l-au savurat cu plăcere; 
 
- revista „Farmacia naturii” – revistă în care fiecare elev şi-a conceput propria pagină despre o plantă medicinală aleasă în prealabil;
 
- proiectul „Reciclează şi salvează mediul!” – realizarea unor obiecte utile, amuzante din materiale reciclabile pe care apoi le-au expus în holul şcolii. (Prof. Cazacu Angelica)

Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI