Școala de vară constituie, pentru elevi, o bună oportunitate de dezvoltare și acumulare de noi cunoștințe, dar și o modalitate de a se recrea, de a cunoaște semeni, de a închega prietenii, de a petrece într-un mod plăcut și constructiv timpul. Dacă e să ne gândim din perspectiva unui cadru didactic, sintagma competențe transversale acoperă semantic toate valențele formative ale unei astfel de inițiative.
Deschisă oficial pe data de 2 iulie 2018, Școala de Vară, sub-activitate din cadrul proiectului „Comunitatea Marginalizată Plevna – Dorohoi – program integrat de măsuri de intervenție (CMP – Dh),” a încheiat la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi o lună de activitate.
Membrii echipei de proiect la nivelul școlii (prof Luca Otilia - Stela, director și coordonator al proiectului, prof Mihai Iordana, director adjunct, profesor documentarist Luca Sorin, psiholog Iftimiciuc Antoneta, profesorii Ghebac Ovidiu, Botezatu Emanuela,Muntianu – Miron Laura, Enea Leonid, Bordianu Cristina, Apostol Carmen, Saucă Liliana) au gândit și au convertit în fapt un repertoriu variat de activități care au adus ceva în plus față de ceea ce copiii învață în spațiul formal. Un rol important l-au jucat și ceilalți agenți educaționali ai comunității, în baza protocoalelor de colaborare încheiate.
Activitățile derulate au „acoperit” aproape toate direcțiile de dezvoltarea ale unui copil – cognitiv, emoțional, fizic și artistic, fiind organizate de așa manieră încât cei implicați au participat la activitățile pe care le-au considerat potrivite pentru ei, care i-au motivat sau care i-au determinat să-și descopere potențialul de învățare dintr-un anumit domeniu.
Învățarea s-a produs în moduri variate, în locuri diferite, fiecare copil fiind angajat într-o experiență plăcută, cu neîndoielnice efecte formative.
Prima săptămână a demarat cu jocuri interactive de interior, pentru o bună cunoaștere și interrelaționare, urmate de ateliere pe tema comportamentului civic, dezbateri pe baza filmelor vizionate și a cărților citite, cu un „alt mod” de a face matematică, cu jocuri de rol care i-au ajutat pe copii să exprime o gamă variată de emoții.
Săptămâna a doua a cuprins activități de învățare/ consolidare a limbii engleze prin joc, mișcare, cântec, o incursiune în universul fabulelor, care a prilejuit dezbateri pe teme de tipul virtute – viciu/ valoare – nonvaloare; copiii au fost beneficiarii unei sesiuni de instruire pe tema normelor de igienă și au întreprins vizite la ISU Dorohoi, s-au întâlnit cu pompierii, care le-au dezvăluit aspecte din activitatea lor, tehnici de prim-ajutor în situații de risc și i-au ghidat în explorarea parcului de vehicule, explicându-le modul de funcționare a acestora în caz de incendii etc.
În a treia săptămână, copiii au participat la multe jocuri în limba română și în limba engleză, au avut parte de momente plăcute, amuzante exersând diferiți pași de dans, au vizionat filme, au colorat și au completat fișe de lucru pe baza textelor parcurse, au fost recompensați cu diplome pentru că și-au însușit sau consolidat, în cadrul întâlnirii cu polițiștii, normele de circulație corectă, așa cum dovedesc chestionarele pe care le-au completat.
Condițiile meteo neprielnice din ultima săptămână a lunii iulie au fost combătute cu atractive jocuri de interior, sport, cu activități de dezvoltare personală, activități de îndemânare și de creativitate (pictură, sculptură).
Activitățile nonformale derulate în cadrul Școlii de Vară i-au învățat pe copii lucruri noi, foarte folositoare pentru viață: i-au învățat să comunice mai bine, să fie multiculturali, să fie energici, să se organizeze, să respecte regulile de grup, să fie mai siguri pe ei, să-și antreneze gândirea critică, să găsească soluții la problemele ivite, să fie responsabili, să-și gestioneze emoțiile și să le transpună creativ. Toate acestea au condus la un feedback pozitiv din partea copiilor și a părinților lor, ceea ce indică oportunitatea unui astfel de proiect și ne dă încredere pentru activitățile viitoare.
A consemnat,
Coordonator proiect, director, prof Luca Otilia - Stela
Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI
© Copyright 2017 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI.