Ziua Eroilor se sărbătorește în fiecare an în Ziua de Înălțare, o sărbătoare importantă pentru români, datorită Decretului-lege 1693/4 din Mai 1920, dar și a Tratatului de la Versailles, acolo unde țările beligerante s-au obligat, o dată cu semnarea tratatului, la întreținerea mormintelor ostașilor ce au fost îngropați pe teritoriile statelor respective. De asemenea, țările beligerante s-au obligat și să întrețină monumentele comemorative de război ce au fost dedicate bărbaților și femeilor ce au murit în timp ce serveau în forțele armate.
Ziua Eroilor, mai exact ziua pomenirii eroilor, în aceeași zi cu Înălțarea Domnului a fost hotărâtă și de Sfântul Sinod în anul 1920 și ulterior consfințită prin două hotărâri sinodale adoptate în anii 1999 și 2001 drept sărbătoare națională bisericească.
În perioada regimului comunist, Ziua Eroilor a fost schimbată la data de 9 Mai, dar după 1990 s-a revenit la data inițială. Se păstrează tradiția ca în toată bisericile din țară și străinătate, în această zi, să se pomenească eroiii români ce au căzut pe toate câmpurile de luptă de-a lungul veacurilor pentru libertate, dreptate, credință, dar și pentru, apărarea țării și întregirea neamului, fie cunoscuți, fie necunoscuți. Sărbătorită în acest an pe 6 Iunie, Ziua Eroilor 2019, amintește și de militarii români, cei peste 330.000 care și-au pierdut viața în urma Primului Război Mondial.
În aceste momente solemne, elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au considerat că au datoria de a se înclina cu adâncă emoţie şi respect, în faţa jertfei celor care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor graniţele Patriei şi să depună o coroană de flori la bustul mentorului școlii – marele OM – Mihail Kogălniceanu! (au consemnat dir. prof. Luca Otilia-Stela, dir. adj. prof. Mihai Iordana, prof. Ghebac Mihai-Ovidiu, prof. dr. Luca Cătălin Voirel)
Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI
© Copyright 2017 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI.