Proiectul educațional „SOCIETATEA DA/FRÂNGE ARIPI”

Proiectul educațional „SOCIETATEA DA/FRÂNGE ARIPI”
05-04-2022
Proiectul educațional „SOCIETATEA DA/FRÂNGE ARIPI” a fost derulat la clasa a VII a A din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi pe parcursul a 5 săptămâni și a avut ca scop consolidarea și evaluarea competențelor formate în cadrul orelor de Educație Socială pe parcursul celor trei ani de studiu, precum și combaterea și prevenirea bullyingului, a discriminării și a violenței în școală prin promovarea valorilor societății ca: cetățenie, toleranță, libertate. Acest proiect este parte integrantă a Proiectului Județean de prevenire a bullyingului, a discriminarii și a violenței în școli cu titlul „FII INTELIGENT NU FI VIOLENT!”
 
 
Libertatea - discurs sugestiv
 
Bună ziua vouă, dragi colegi și profesori ai Școlii „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi. Eu sunt Alessia, o elevă din clasa a VII-a A, care dorește să vă vorbească despre o valoare ce ne poate oferi, dar ne și poate lua.
 
Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin sintagma „lipsa constrângerilor”. (constrângeri = forţare, obligare, silire)
 
Sub cerul liber mă gândesc la libertate. Şi cred că doar a cerului este absolută. Poate că oamenii vor să fie liberi precum păsările cerului. Poate că după asta tânjeşte fiinţa umană. Câteodată oamenii sunt captivi în propria lor libertate. Alteori omul reuşeşte să evadeze şi să simtă gustul libertăţii. 
 
Lipsa libertăţii poate fi cel mai drastic neajuns întrucât suferinţa de a fi constrâns te poate doborî. Să ai puterea de a decide şi de a acţiona conform voinţei fără a întâmpina vreun obstacol înseamnă să fii liber. Are vreun preţ libertatea? Cred că este nepreţuită întrucât plăteşti cu iubire şi sentimente profunde pentru a o atinge.
 
* libertatea negativă: este limita indepententei comportamentului individual, fiind astfel indentificabilă cu lipsa constrangerilor din partea altor persoane asupra activitatii mele.
1. constrangerea este distincta de incapacitate (care tine de natura);
2. libertatea nu are valoare fără condiții adecvate pentru folosirea ei;
3. nu se poate vorbi despre o libertate, ci doar despre libertate individuală (ex. socială).
 
* libertatea pozitivă: este sursa comportamentului, utilizarea derivând din dorința individului de a fi propriul său stăpân. Libertatea concepută ca libertate pozitivă este corelată in mod direct cu opiniile despre ceea ce constituie „un eu, o persoană, un om”.
 
Libertatea pozitivă în exces a dus și duce în continuare la discriminare, violență, dependență libertatea presupune exprimarea propriilor sentimente, păreri, acțiuni. Totuși, acestea presupun și o răspundere, ceea ce face libertatea mai puțin credibilă pentru cei care nu înțeleg esența acestui concept. 
 
„A fi liber înseamnă a fi singurul stăpân pe ceea ce faci sau pe ceea ce nu faci.’’- Jean de la Bruyere 
 
„Libertatea nu înseamnă lene şi nepăsare. Libertatea este responsabilitate. Dacă tu nu-ţi asumi responsabilitatea, o face altcineva pentru tine. Aşa devii sclav.- Os’’

Toate materialele prezentate în acest website sunt proprietatea ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI. Nu puteti folosi aceste materiale fara acordul ȘCOLII GIMNAZIALE „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI